Ai spus “da” de curand si esti in al noualea cer. Acum au inceput emotiile si febra cautarii si organizarii evenimentului care marcheaza inceputul oficial al vietii voastre ca familie. Cu ce sa incepi? Care sunt furnizorii de care ai nevoie? Cum e mai bine sa procedezi? Iti venim in ajutor cu cateva idei si recomandari de nunta.
Cum vrei sa fie nunta ta?
Daca te pregatesti sa iti planifici nunta, inainte de a alege locatia potrivita trebuie sa te hotarasti ce fel de nunta vrei. Vrei o nunta clasica sau una relaxata? Vrei o nunta in aer liber sau una la un ballroom? Vrei o nunta intima sau o nunta cu multi invitati. Desigur, vor exista pareri pro si contra pentru oricare dintre aceste variante, dar pana la urma e nunta ta si, daca vrei sa te simti cu adevarat implinit in ziua cea mare, ar fi bine sa iti asculti inima si sa alegi ceea ce iti doresti si simti ca e pe sufletul tau.
La Conacul Serghiescu organizam de mai multi ani nunti in gadina si in hambarul pitoresc de pe micul nostru domeniu de langa Bucuresti, intr-o atmosfera relaxata si plina de voie buna si de aceea vom incerca sa te introducem in atmosfera unui astfel de eveniment.
Nunta in natura sau nunta in gradina
Esti o fire libera, iubitoare de natura si ti se potriveste mai curand o atmosfera informala. Iti doresti o nunta ca o zi de vacanta alaturi de familie si prietenii cei mai dragi. Probabil cauti un loc care sa iti ofere prilejul sa iti manifesti pe deplin personalitatea. Atunci cel mai probabil n-ar trebui sa alegi un concept de nunta clasica. Cauta un loc cu gradini, copaci, flori, fluturi si cantec de pasarele si lasa-te purtat pe aripile imaginatiei pentru a-ti organiza o nunta ca in povesti.
Cum sa organizezi nunta ca in povesti
Sa ai o nunta ca in basme e mai simplu decat crezi si, desi nu pretindem ca detinem reteta nuntii perfecte, iti putem da cateva sfaturi care sigur te vor ajuta sa iti atingi visul. Iata cateva ponturi pentru tine:
- aduna in jurul tau oamenii dragi tie, care te fac sa te simti cu adevarat bine; pana la final cu ei vei construi atmosfera intregului eveniment
- alege-ti rochia de mireasa care te reprezinta, dar gandeste-te ca ai putea sa nu stai toata petrecerea imbracata cu ea si pregateste o rochie in care sa te schimbi si care sa exprime o alta fateta a personalitatii tale
- alege muzica pe care iti place sa o asculti si gandeste-te si la invitatii tai, probabil si ei au cate o melodie preferata pe care ai putea sa o strecori in playlist, deci trebuie sa stabilesti cu atentie cu DJ-ul programul muzical
- incearca sa organizezi cateva momente interactive, care sa anime atmosfera nuntii;
- alege cu atentie mancarea si bautura, astfel incat sa fie pe gustul invitatior (multa lume opteaza pentru lucruri mai neconventionle, de genul lemonade bar in gradina, gogosi pregatite live, stand cu inghetata sau alte tentatii).
- o idee foarte buna ar fi sa incerci sa-ti surprinzi musafirii cu ceva mai neobisnuit – poate fi un fel de mancare exotic, un cocktail inventat de tine, niste jocuri de gradina
- nu in ultimul rand, daca nu lucrezi cu un wedding planner, deleaga pe cineva de incredere care sa supravegheze si sa coordoneze intregul program din ziua nuntii tale, astfel incat sa te poti simti relaxata si fara griji si sa te bucuri deplin de aceasta zi minunata